30 împăratul a zis: «Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care l-am construit eu ca reşedinţă împărătească, prin măreţia puterii mele şi pentru gloria maiestăţii mele?»

31 Nici nu ieşiseră bine cuvintele acestea din gura împăratului, că un glas s-a coborât din cer, zicând: «Iată ce se porunceşte cu privire la tine, împărate Nebucadneţar: ‘Împărăţia îţi este luată. 32 Te vor izgoni dintre oameni şi locuinţa ta va fi la un loc cu fiarele câmpului! Te vor hrăni cu iarbă ca pe boi şi vor trece şapte vremuri peste tine, până când vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că El o dă cui vrea.’»

33 Chiar în clipa aceea s-a şi împlinit cuvântul rostit împotriva lui Nebucadneţar. El a fost alungat dintre oameni şi a mâncat iarbă ca boii. Trupul lui a fost udat de roua cerului, până când i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile – ca ghearele păsărilor.

34 Când s-au împlinit zilele, eu, Nebucadneţar, mi-am ridicat ochii spre cer şi mi-am recăpătat judecata. L-am binecuvântat pe Cel Preaînalt, L-am lăudat şi L-am slăvit pe Cel Veşnic Viu.

Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică,
    iar Împărăţia Lui dăinuie din generaţie în generaţie.
35 Toţi locuitorii pământului
    sunt socotiţi ca un nimic;
El face ce vrea
    cu oştirea cerurilor
        şi cu locuitorii pământului.
Nu există nimeni care să-L poată opri
    sau care să-I poată zice: «Ce faci?»

36 Atunci mi-am recăpătat judecata şi mi-au fost date înapoi gloria împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea. Sfetnicii şi nobilii mei m-au căutat din nou şi am fost pus iarăşi la conducerea împărăţiei mele, iar măreţia dinainte a sporit şi mai mult. 37 Acum dar eu, Nebucadneţar, Îl laud, Îl înalţ şi Îl slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate să-i smerească pe cei ce umblă în mândrie.“

Read full chapter